Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2020, ISBN 978-606-731-072-6
Cât priveşte tema Mărturisirilor de credinţă în Ortodoxie se cunoaşte că nu afost aşa de mult dezbătută şi dezvoltată ca în lumea apuseană, deoarece Mărturisirile de credinţă nu sunt specifice Ortodoxiei ci ele au fost alcătuite de protestanţi ca nişte scrieri simbolice care expun învăţătura de credinţă în definiţii scurte şi concise, ca o reacţie, îndreptată în primă fază împotriva comportamentului şi a felului de viaţă a clericilor apuseni, apoi împotriva doctrinei catolice pe care nu o mai acceptau.
După modelul apusean şi datorită vitregiilor timpului, când propaganda catolică şi protestantă îşi făcuse apariţia şi se întindea cu repeziciune în spaţiul ortodox răsăritean, Biserica Ortodoxă a fost nevoită să-şi expună în scris învăţătura de credinţă pentru a o apăra, făcând-o totodată cunoscută poporului simplu răsăritean care era debusolat datorită apariţiilor unor false mărturisiri puse pe seama ortodocşilor, dar şi eterodocşilor care aveau o activitate susţinută de prozelitism.
Secolul al XVII-lea este considerat a fi, prin excelenţă, cel al Mărturisirilor de credinţă care au fost adoptate de către Biserica Răsăriteană în urma Sinoadelor panortodoxe ale vremii. Odată cu trecerea acestei perioade zbuciumate din viaţa Bisericii Ortodoxe, colbul timpului s-a aşternut peste documentele de credinţă, dar se pare că în secolul trecut (al XX-lea), ortodocşii au pus tot mai mult accentul pe discuţiile în jurul acestui subiect, deoarece, prin prisma întâlnirilor şi dezbaterilor avute cu eterodocşii au simţit nevoia reactivării rolului Mărturisirilor de credinţă, prin care odinioară şi-au apărat şi şi-au făcut cunoscută credinţa răsăriteană.
Lucrarea tratează, în mod special, Mărturisirile de credinţă ale secolului al XVII-lea (cea a lui Mitrofan Kritopulos, Patriarhul Alexandriei, din 1625; cea a Sfântului Petru Movilă, Mitropolitul Kievului din 1642 şi cea a lui Dositei al II-lea Notara, Patriarhul Ierusalimului din 1672), făcând însă şi o scurtă prezentare a Mărturisirilor de credinţă cunoscute de Biserica Răsăriteană în secolele anterioare (cea a Patriarhului ecumenic Ghenadie Scholarios din 1456; celebra şi frumoasa corespondenţă între anii 1573-1581 dintre teologii protestanţi din Tübingen şi patriarhul Ieremia al II-lea, autorul principal al Răspunsurilor adresate acestora, considerată, pe bun drept, a fi în rândul Mărturisirilor de credinţă răsăritene).