Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2009, ISBN 978-973-1794-32-7
Biserica noastră dreptmăritoare are posibilitatea să prezinte o înţelegere profundă a solidarităţii sale cu lumea, întrucât ea priveşte raportul dintre sfânt şi profan în lumina credinţei sale despre îndumnezeirea omului şi transfigurarea creaţiei. Făptura fiind introdusă într-o sferă superioară şi divină, care nu este numai pregătirea, ci însăşi luarea în stăpânire de pe acum a realităţii Învierii lui Hristos, e introdusă, de fapt, într-o formă a Împărăţiei lui Dumnezeu. În înaintarea progresivă spre starea de desăvârşire, creaţia este scăldată în incandescenţa divină, care iradiază dintr-un centru mai presus de ea. Datorită acestei gândiri, Biserica Ortodoxă şi-a înţeles menirea de a se descoperi pe sine drept organ al Sfântului Duh întru împlinirea operei mântuitoare a lui Hristos, o vrednicie marcată de o responsabilitate supremă.