Editura Mitropolia Olteniei, Craiova 2022
În această lucrare am folosit raționamente legate de „complexitatea culturală” în încercarea de a prezenta modul în care pot fi destabilizate granițele dintre dialogurile interreligioase, folosind modelul diferenței religioase drept provocare. Când granițele sunt destabilizate, este necesar să reflectăm asupra modului în care acestea pot influența relațiile de putere în cadrul dialogului interreligios. Puterea și influența sunt distribuite în funcție de identități specifice, cum ar fi genul, identificarea religioasă și culturală și clasa socială.
Diversitatea umană este o realitate aprobată de Dumnezeu. În această diversitate, oameni de diferite religii, etnii și culturi trăiesc și împărtășesc propriile valori. Această conviețuire poate fi realizată prin dialog care este perceput de toți participanții drept cel mai bun mecanism pentru a ajunge la înțelegere și respect reciproc. Dialogul se referă practic la o conversație între oameni de diferite tipuri, în anumite aspecte legate de viața lor, cum ar fi cum să trăiești o viață normală într-o societate multiculturală sau cum să-ți împărtășești propriile valori religioase. Pe de altă parte, scopul dialogului este de a identifica diferențele și asemănările dintre oameni, astfel încât să se poată înțelege și să învețe unii de la alții. Dialogul contribuie la crearea unei relații generale de încredere fără a renunța la valori și principii specifice de viață. În contextul unei societăți multiculturale, dialogul este extrem de important deoarece susține coeziunea și armonia în societate.
Diferențele religioase, ca premisă pentru realizarea dialogului interreligios sunt un adevăr destul de evident. Cu toate acestea, recunoașterea diferențelor umane într-un context mai larg poate fi văzută ca premisa de bază a oricărui dialog uman în sens filozofic. Dacă diferențele umane dintre părțile la dialog nu sunt realizate sau sunt respinse, dialogul se prăbușește într-un monolog. Atunci oamenii implicați nu participă la o întâlnire în care propriile lor adevăruri și standarde sunt contestate, dar fiecare participant rămâne prins în propriul său univers. Dialogul, înțeles ca o comunicare calificată, nu înseamnă oglindirea sau confirmarea propriei persoane și nu permite direcționarea comunicării sau reducerea celeilalte părți la o simplă imagine pozitivă sau negativă.
Bazele dialogului interreligios ca domeniu de realizare a comuniunii și a comunității umane variază între compartimentare și complexitate, cu riscul de a reproduce dihotomii între credincioși și necredincioși sau majoritate și minoritate, adică între cei care consideră religiile ca fiind stabile și cei care consideră religiile ca fiind mai fluide. Dialogul ca spațiu liminal, în care toate tipurile de esențialism sunt contestate, nu poate scăpa de structurile de putere care pot necesita esențialitate strategică.