Realizate la momente de Sărbătoare, în care Înaltpreasfințitul Mitropolit † Dr. IRINEU acordă răspunsuri la întrebările interlocutorului său, astfel încât ele să definească valoarea spirituală a subiectelor cuprinse în forma lor interogativă. Totodată, interviurile fac referire la timpul, locul și momentul în care au fost realizate. Astfel, lucrarea marcată de răspunsuri „tip fragment” a fost îmbunătățită la intervenția Înaltpreasfinției Sale, pentru fi de folos duhovnicesc, unui public larg, care să surprindă anumite aspecte teologice, dezvoltate și analizate la rândul lor în alte lucrări de specialitate, acestea fiind publicate în decursul timpului.
„Trăind în mijlocul problemelor actuale pe care le ridică societatea secularizată, suntem chemaţi cu toţii, tineri şi vârstnici, preoţi şi credincioşi să fim părtaşi la tradiţia duhovnicească a Bisericii noastre Ortodoxe. În Bsiserică, orice diferenţe ce ţin de patimile omeneşti, slăbiciunile, oricare ar fi ele, sunt depăşite în taina experienţei duhovniceşti pe care ne-o oferă credinţa ortodoxă, care uneşte cerul cu pământul. Ca atare, ca membri ai Bisericii, suntem cu toţii mădulare ale Trupului Domnului Iisus Hristos şi fiecare dintre noi, fără deosebire, avem locul şi rolul nostru personal în cadrul acestui organism divino-uman, potrivit darului pe care ni l-a conferit Dumnezeu. Depinde de noi să conştientizăm la timp care este darul divin din noi şi din cei de lângă noi şi care sunt îndatoririle şi rolul nostru personal pe care Dumnezeu îl aşteaptă să-l împlinim în Biserica Sa, Una, singură, sfântă, sobornicească şi apostolică. După ce ne vom încredinţa de acest lucru vom putea sluji lui Dumnezeu cu responsabilitate, spunând din adâncul sufletului: «Iată-mă, Doamne!… Vorbeşte, Doamne… Iată-mă, robul Tău ascultă!».
În volumul acesta de dialoguri teologice pe file de calendar, realizat prin intermediul interlocutorului – domnul profesor Vasile Gogonea, ne-am străduit să aducem cât mai aproape de cititorii noştri trăirea autentică creştin-ortodoxă aşa cum se poate vedea în zilele noastre. Astfel, vom analiza pe creştinul contemporan în calitate de fiinţă raţională înzestrată cu libertate. Libertatea de care dispune omul poate răspunde chemării lui Dumnezeu sau se poate sustrage dialogului cu acesta, refuzând raportarea la tot ce ţine de lucrarea sfinţitoare a Creatorului său.
Prin refuzul său, omul atrage consecinţele păcatului nu doar asupra sa, ci şi asupra întregii creaţii care este deviată de la înaintarea sa către Dumnezeu. Acest dezechilibru duce la supunerea creaţiei intereselor omului înstrăinat de voinţa divină. Alterând adevăratul sens al demnităţii sale de împărat al creaţiei, omul uită că trebuie să conducă lumea pe calea către împlinirea ei ca Biserică a lui Dumnezeu. Desigur, în acest cadru, creaţia reprezintă şi suportul natural al omului. Acesta are datoria să o conserve şi să-i decripteze sensurile care ţin de Raţiunea Cea Una Care este Dumnezeu, servindu-se de ea ca mijloc sau pârghie în ceea ce priveşte înaintarea sa către Dumnezeu. Potrivit acestei raţiuni, lumea poate fi înţeleasă ca Biserică în stare de potenţialitate până la împlinirea ei în Împărăţia cerurilor. Această potenţialitate a creaţiei se poate activa fireşte prin participarea oamenilor la darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu devine transparent omului în nemăsurata Lui milostivire şi atotputernicie de a comunica lumii create darurile şi energiile Sale necreate, făcând astfel «lumea capabilă de a încăpea viaţa necreată a Lui». Deci, atunci când lumea şi omul sunt înţelese ca ultimă realitate a existenţei se poate spune că acestea sunt absurde, altminteri, în profunzimea lor care ţine de infinitatea Creatorului, existenţa lor se revelează ca «mister insondabil, dar, în acelaşi timp, un sân nesfârşit de sensuri». Din această perspectivă, întreaga creaţie a fost chemată la existenţă pentru a fi împlinită în Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, nu Fiul lui Dumnezeu a luat chipul lumii, ci lumea a fost creată după chipul Lui pentru a putea fi capabilă să-L primească «la plinirea vremii» şi să se bucure de prezenţa Sa plenară. De aceea, «Creatura nu se poate menţine în normalitatea ei fără o legătură cu Dumnezeu. Profanul apare doar atunci când omul vrea să lucreze împotriva acestei legături cu Dumnezeu. Caracterul de creatură nu este opus lui Dumnezeu sau binelui, ci cu o anumită conformitate cu Dumnezeu şi cu aspiraţia după o tot mai mare apropiere de El şi colaborare cu El». Mai mult, după învăţătura Sfântului Apostol Pavel, Biserica Mântuitorului Hristos, fiind «plinirea Celui Ce plineşte toate în toţi», împlineşte creaţia, atât cea inteligibilă, cât şi cea sensibilă. Urmând Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Maxim Mărturisitorul va spune: «Dumnezeu şi Domnul vrea pururea şi în toţi să lucreze Taina Întrupării Sale», ceea ce înseamnă că scopul ultim al lumii este de a deveni Biserică printr-o perpetuă şi nesfârşită acceptare şi armonizare a voinţei lui Dumnezeu «în» și de către oameni.
Toate aceste idei vor fi analizate şi dezvoltate în paginile următoare. Multe din cuvintele şi citatele din această lucrare vor avea menirea să prezinte viaţa autentică şi frământările lumii contemporane, scoţând în evidenţă adevărul mântuitor al Sfintelor Evanghelii. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cititori şi să le dea tuturor bucuria împlinirii dorinţelor lor sufleteşti din harul Duhului Sfânt şi din studiul acestor interviuri!”
† Dr. Irineu Mitropolitul Olteniei