Trăirea și mărturisirea dreptei credințe în unitatea Duhului și a dragostei, volum coordonat de Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, Colecția „Misiune și pastorație”, vol. 3, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2018, 375p., ISBN: 978-606-731-052-8

Lucrare de față, Trăirea și mărturisirea dreptei credințe în unitatea Duhului și a dragostei, cuprinde 20 studii și este însoțită de „Cuvântul înainte” (pp. 9-12), semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Prof. univ. dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în care sunt punctate câteva aspecte legate de trăirea și mărturisirea dreptei credințe, subliniindu-se faptul că nu este suficientă limitarea la o credință declarativă, ci este important ca aceasta să fie completată de „credință aducătoare de roade duhovnicești” (p. 12). La finalul cuvântului înainte, Înaltpreasfinția Sa amintește faptul că rolul creștinilor ortodocși este acela de a trăi și mărturisi dreapta credință.

În primul studiu, intitulat „Păcatul smitelii” (pp. 13-24), PS. Conf. univ. dr. Nicodim Nicolăescu, Episcopul Severinului și Strehaiei, propune o analiză amănunțită a păcatului smintelii, așa cum apare în scrierile Sfintei Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți, acordând o atenție deosebită Omiliilor Sf. Ioan Gură de Aur. În urma acestei analize, Preasfinția Sa concluzionează faptul că sminteala este unul dintre păcatele grave care poate fi înlăturat prin respectarea rânduielilor și prin credință puternică, omul ajungând la rândul lui să nu smintească pe ceilalți, dar nici să se lase smintit de alții.

PS Conf. univ. dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în capitolul „Păstrarea credinței și unității bisericești prin așezămintele monahale” (pp. 25-39), abordează tema monahismului românesc, evidențiind rolurile îndeplinite de-a lungul timpului în evoluția spirituală a societății. Pe lângă rolul pastoral-misionar pe care îl îndeplinește monahismul românesc, este amintit și rolul filantropic, prin care poate să-i ajute pe oameni „în evoluția spirituală de slujire a lui Dumnezeu și ale semenilor”(p. 38).

„Prezența Sfintei Scripturi în Sfânta Liturghie: mărturisirea Scripturii prin Liturghie sau rugăciunile Liturghiei prin cuvintele Scripturii” (pp. 40-76) este titlul studiului semnat de Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan în care se face trimitere la o serie de versete și relatări biblice întâlnite în textul Proscomidiei și al Sfintei Liturghii a Sf. Ioan Gură de Aur. În primele rânduri ale prezentului studiu, autorul punctează câteva aspecte legate de istoria Sfintei Liturghii, urmând ca în paginile următoare să fie analizat fiecare moment al ei, pentru a evidenția faptul că prin rugăciunile, binecuvântările și ecteniile rostite este cuprins mesajul Sfintei Scripturi sub forma unui „dialog al lui Hristos cu Biserica Sa” (p. 75). În urma analizei făcute, Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan conchide că la formularea textului Sfintei Liturghii s-au folosit cuvintele „exprimate de Însuși Dumnezeu în Sfânta Scriptură” (p. 75), atribuindu-i, în acest sens, Sfintei Scripturi un loc important în Sfânta Liturghie.

Următorul capitol, „Misiunea predicatorială a preotului în slujba unității de credință și de neam” (pp. 77-96), semnat de Pr. Conf. univ. dr. Adrian Ivan, are ca obiectiv analizarea câtorva principii ale slujirii pastorale a preotului. În acest sens, autorul face trimitere la o serie de exemple cu scopul de a creiona imaginea și caracteristicile vocației predicatoriale de-a lungul timpului. La finalul studiului, Pr. Conf. univ. dr. Adrian Ivan concluzionează că prin misiunea predicatorială preotul trebuie să urmărească „păstrarea unității tuturor românilor prin credința în Dumnezeu, în Biserică” (p. 96).

La rândul său, Pr. Conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, în studiul cu titlul „Între Roma și Bizanț. Etnogeneza poporului român și genealogia spiritualității românești în gândirea teologică a lui Nichifor Crainic” (pp. 98-109), ne propune o abordare profundă a identității noastre naționale, așa cum reiese din scrierile lui Nichifor Crainic. În prima partea a studiului, autorul își propune să prezinte viziunea creștin-ortodoxă a lui Nichifor Crainic cu privire la etnogeneza poporului român. În paginile următoare, acesta descrie reflecțiile lui Nichifor Crainic despre legătura dintre spiritualitate și datul natural, punctând diferența dintre Ortodoxia românească și Ortodoxia rusească.

Pr. Conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir, în studiul „Sfinții chipuri umane restaurate în Hristos, modele de trăire a credinței creștine” (pp. 110-127), prezintă învățătura ortodoxă despre cinstirea sfinților, considerați a fi adevărate „modele de trăire a credinței creștine” (p. 112). Pentru a evidenția importanța cinstirii sfinților, așa cum reiese din învățătura ortodoxă, autorul aduce în discuție mai multe puncte: semantica termenilor sfânt și sfințenie, așa cum se întâlnește în Sfânta Scriptură; temeiuri biblice referitoare la cinstirea sfinților; scopul cinstirii sfinților; și, nu în ultimul rând, faptul că prin viața și faptele lor sfinții devin pentru oameni modele vii de trăire a credinței creștine.

Un alt studiu, cuprins în volumul de față este cel al Pr. Conf. univ. dr. Marin Cojoc, cu titlul „Apărarea dreptei credințe la Sinodul IV Ecumenic și implicațiile dunărene” (pp. 128-153). Aici, autorul oferă o analiză riguroasă cu privire la relația vicarială dintre Roma și Thessalonic. În acest sens, sunt punctate conflictele apărute la nivel eclesiastic, dar și religios, în timpul păstoririi Papei Bonifacius, făcând o serie de trimiteri istorice și doctrinare referitoare la situația jurisdicțională din provincia Illyricum.

În capitolul „Sfinții Părinți-dascăli ai unității de credință și pilde de iubire lucrătoare” (pp. 154-179), semnat de Pr. Conf. univ. dr. Constantin Băjău, este descrisă bogăția scrierilor Sfinților Părinți, considerați adevărate modele de credință, atât prin viața, cât și prin operele lor. Pe tot parcursul acestui studiu, Pr. Conf. univ. dr. Constantin Băjău abordează tema unității de credință, evidențiind faptul că, prin viața lor, Sfinții Părinți sunt o expresie vie de iubire lucrătoare, iar prin scrierile lor „devin călăuzele noastre sigure în trăirea Evangheliei și în mărturisirea dreptei credințe” (p. 178).

Pr. Conf. univ. dr. Adrian-George Boldișor, în studiul „Dialogul interreligios – formă a iubirii aproapelui” (pp. 180-196), dorește să evidențieze rolul și importanța dialogului interreligios din punct de vedere creștin, atât în trecut, cât și în actualitate. După cum afirmă încă de la începutul studiului, dialogul interreligios își are baza în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție. În acest sens, autorul face o analiză a dialogului cu cei de alte credințe, așa cum este prezentat în Biblie și în scrierile Sfinților Părinți, scoțând la iveală câteva cazuri aparte prezentate în operele patristice. Spre finalul studiului, acesta prezintă rolul dialogului interreligios în contextul actual, afirmând că prin acesta se dorește „promovarea colaborării între credincioșii religiilor lumii”(p. 195).

Un alt studiu în care sunt concentrate temeinic multe informații istorice este cel scris de către Pr. Conf. univ. dr. Sergiu-Grigore Popescu, intitulat „Preoțimea olteană și mișcările de emancipare socială și națională” (pp. 197-211). Aici, autorul își propune să prezinte câteva informații din care să reiasă rolul jucat de preoțimea din Oltenia în Revoluțiile de la 1821 și 1848 și în Războiul de independență din 1877. Concluzia acestui studiu este că preoții din Oltenia s-au implicat activ și au adus o contribuție majoră în toate momentele importante din secolul al XIX-lea.

„Despre misiunea creștină din perspectivă teologică” (pp. 212-223) este un alt studiu, scris de Arhid. Conf. univ. dr. Gelu Călina, care debutează cu câteva considerații generale referitoare la vocația misionară a Bisericii Ortodoxe. Pentru a oferi cititorilor o înțelegere cât mai corectă a misiunii Bisericii, autorul își propune să analizeze mediul socio-cultural al Bisericii așa cum a fost în primul mileniu creștin, așa cum a evoluat și cum este perceput astăzi.

La rândul său, Arhid. Conf. univ. dr. Ionel Ungureanu, în studiul intitulat „Folosirea noilor mijloace media și perspectiva eticii teologice ortodoxe”(pp. 224-229), își propune să abordeze folosirea noilor mijloace media dintr-o perspectivă ortodoxă. Astfel, după ce este descrisă relația dintre noile media și realitățile economice, se trece la precizarea sensului eticii teologice ortodoxe și se evidențiază provocările folosirii noilor mijloace media care pot duce la afectarea adâncimilor sinelui. În ultima parte a studiului, autorul deslușește perspectiva Eticii ortodoxe în ceea ce privește modul de folosire a noilor mijloace media, făcând referire la scrierile Părinților filocalici.

Un alt studiu, scris de Pr. Lect. univ. dr. Ion Reșceanu, „Practica rugăciunii personale după Vechiul Testament” (pp. 230-252), pune în discuție aspecte legate de practica rugăciunii vechitestamentare. În acest context, autorul prezintă pentru început câteva abordări terminologice referitoare la sensul termenului „rugăciune”, așa cum este folosit în Vechiul Testament, continuând cu descrierea anumitor caracteristici ale rugăciunii vechitestamentare din diverse perioade. În urma acestei analize, autorul concluzionează că rugăciunea Vechiului Testament descoperă acea „dispoziție și angajare a omului cu toată ființa lui pe calea împlinirii voii lui Dumnezeu” (p. 252), în vederea intrării în comuniune deplină cu Dumnezeu.

Capitolul „Chipuri de protopsalți greci și români din secolele al XIX-lea și al XX-lea, păstrători și continuatori ai tradiției muzicale psaltice” (pp. 253-269), scris de către Pr. Lect. univ. dr. Adrian-Cristian Mazilița, dezvăluie o serie de informații despre protopsalții greci și români, cu scopul de a-i ajuta pe teologi, preoți și profesori de muzică să înțeleagă corect muzica bisericească psaltică. În cuprinsul acestui studiu sunt prezentate figuri emblematice, precizându-se importanța lor pentru evoluția muzicii bisericești.

La rândul său, Pr. Lect. univ. dr. Ioniță Apostolache, în articolul „Învățătura ortodoxă despre păcatul strămoșesc. Abordare apologetică în contextul diferențelor interconfesionale” (pp. 269-291), pune în discuție o serie de aspecte legate de păcatul strămoșesc, așa cum apare în învățătura ortodoxă, oferind o analiză amănunțită cu privire la consecințele păcatului strămoșesc și la tema „tunicilor de piele”. Spre finalul studiului, se propune o abordare critică referitoare la învățătura apuseană despre păcatul strămoșesc și restaurarea omului după căderea în păcat.

Pr. Lect. univ. dr. Ion-Sorin Bora prezintă, în capitolul „Ce înseamnă pentru Sfântul Apostol Pavel a fi credincios?” (pp. 292-305), o apologie a credinței, așa cum reiese din scrierile pauline. În prima parte, oferă o analiză semantică a termenului πίστίς – credință, și continuă cu expunerea sensului expresiei πίστίς Χριστοΰ. În urma acestor expuneri, autorul concluzionează că în scrierile pauline credința este o caracteristică a creștinului, singurul lucru necesar mântuirii omului și „un efort continuu pentru cel ce crede” (p. 304).

Următorul studiu, cu titlul „Unitatea credinței și părtășia Sfântului Duh după cartea Faptele Apostolilor” (pp. 306-323), scris de Diac. Lect. univ. dr. Mihai Ciurea, ne oferă o analiză destul de amănunțită a sintagmei „unitatea credinței și părtășia Sfântului Duh”, așa cumapare în scrierile lucane. Prima parte a studiului începe cu prezentarea unei istoriografii creștine a scrierii Faptele Apostolilor și continuă cu evidențierea rolului expresiei „unitatea credinței și părtășia Sfântului Duh” pentru comunitățile creștine.

În studiul „Unitatea de cuget a Bisericii. Sinteză eclesiologică” (pp. 324-348), Diac. Lect. univ. dr. Lucian Zenoviu Bot propune o scurtă prezentare cu privire la unitatea de credință a ekklesiei, din perspectiva celor trei aspecte de întoarcere a cunoașterii omenești către Dumnezeu: nevoința, martiriul și mărturisirea. În ultima parte a studiului, autorul analizează erezia, ca formă de deviere de la unitatea de credință și înțeleasă de unii istorici moderni ca expresie a unui anume tip de creștinism.

Dl. Asist. univ. dr. Victor Șapcă, în articolul „Maica Domnului oglindită în imnografia și cântările cultului liturgic” (pp. 349-363), descrie felul în care Biserica Ortodoxă a transpus în cântări și imnuri religioase dogma preacinstirii Maicii Domnului. În prezentul studiu, autorul face referire la primele imnuri închinate Maicii Domnului și care se regăsesc în scrierile biblice. Spre finalul studiului, Dl. Asist. univ. dr. Victor Șapcă subliniază faptul că Maicii Domnului îi este adusă preacinstire la toate slujbele cultului ortodox, prin imnologia poetico-dogmatică, dar și prin rugăciunile închinate.

În partea finală a acestui volum se regăsește studiul scris de Arhid. Dr. Nicușor Lăzărică, „Cântarea în comun – mijloc de pastorație, comuniune și întărire a credinței” (pp. 364-375), unde este prezentată importanța cântării în comun în Biserică. Practicată încă de la începutul Bisericii, cântarea a reprezentat un mijloc de răspândire a dogmelor, ajungând ca în prezent să fie considerată un mijloc de comuniune și de pastorație.

În încheiere, putem concluziona faptul că, atât prin abordările științifice, cât și prin stilul concis și clar, volumul prezentat aduce o contribuție valoroasă la cunoașterea diferitelor aspecte ale acestei teme complexe. Privit din perspectiva cititorului dornic de a afla cât mai multe despre învățătura ortodoxă cu privire la dreapta credință, volumul oferă toate informațiile pentru construirea imaginii de ansamblu corecte având în vedere ultimele cercetări și interpretări. Din acest unghi, prezentul volum este remarcabil sub aspect științific.

Drd. Mihaela Simona OUATU,

Școala Doctorală de Teologie Ortodoxă „Sfântul Nicodim”,Universitatea din Craiova