Marian Emanoil Păun, Familia Sfântului Împărat Constantin cel Mare și relația cu creștinismul în lumina izvoarelor și a istoriografiei moderne, 2020

Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2020ISBN: 978-606-731-089-4

În cele șase capitole, ne-am propus, urmând linia istoriografiei moderne și păstrând mărturia izvoarelor, să explicăm istoric gestul imperial din anul 306 al Sfântului împărat Constantin cel Mare, și anume: acela de a opri definitiv persecuțiile în provinciile sale. Cum bine știm, Marea Persecuție îndreptată împotriva creștinilor și a Bisericii a fost inițiată la Nicomidia în anul 303 de către împărații Dioclețian și Galeriu. Ea se va încheia, oficial, în anul 311 prin Edictul de toleranță al lui Galeriu, forțat de boala cumplită pe care acesta o căpătase.

În acest sens, cercetarea noastră s-a axat pe analiza acelor referințe, directe sau indirecte, pe care sursele vechi – creștine și păgâne – le-au păstrat. Pe de altă parte, efortul cercetătorilor moderni de a argumenta existența unui mediu familial creștin încă de la Naissus a fost primit cu încredere și curiozitate istorică. Moștenirea sa religioasă a fost nu doar bogată, ci și eficientă, căci, la sfârșitul secolului al IV-lea Sfântul împărat Teodosie cel Mare a hotărât ca religia creștină să devină religie de stat în tot imperiul. Practic, lumea romană se poziționase definitiv pe traiectoria creștină deschisă la începutul secolului de familia Sfântului Constantin. Altfel spus, familia Sfântului împărat Constantin cel Mare a fost cea dintâi care a dat Imperiului roman păgân, multietnic și plurireligios o conducere creștină.

Cu certitudine, evenimentul minunat din 28 octombrie 312 a constituit unul dintre evenimentele decisive ale guvernării constantiniene, dat fiind faptul că este prima teofanie de care s-a învrednicit acest mare conducător roman.

Începutul anului 313 părea să fie momentul așezării imperiului pe o traiectorie creștină, fiind pentru prima dată când la conducerea acestuia împărații romani căzuseră de acord în promovarea unei politici filocreștine. Nu doar ideologia imperială romană, ci și Creștinismul îndemna la pace, la înțelegere între oameni, la toleranță.

Cu toate că bibliografia cu privire la împăratul Constantin cel Mare este foarte bogată, un lucru ni s-a părut că necesită o atenție deosebită: aproape toate monografiile și studiile vorbesc despre Constantin cel Mare, împăratul Constantin, Marele Constantin, Constantin – împărat creștin ș.a.m.d. Noi, însă, ne-am propus să nu-l analizăm singur pe Sfântul împărat, ci în cadrul familiei creștine – părinți, rude, fii și urmașii săi până la Teodosie cel Mare.

Sfântul împărat Constantin cel Mare este cinstit de Biserica Ortodoxă împreună cu mama sa – Sfânta împărăteasă Elena, și prin ea, Biserica a cinstit pe toți membrii familiei care s-au arătat a fi dreptmăritori creștini. Familia constantiniană a arătat creștinilor un sentiment pe care nu-l mai trăiseră niciodată – conștiința că aparțin unei comunități religioase privilegiate de casa imperială, că împăratul consideră credința lor ca ceva bun și folositor lumii.