Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2017, 327p., ISBN 978-606-731-036-8.
Volumul de față, Pastorație și misiune. Metode misionar-pastorale de apărare și mărturisire a dreptei credințe în epoca modernă, apărut sub egida Centrului de Studii Teologice și Interreligioase (CSTI), reunește o serie de studii ale cadrelor didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, care abordează o problematică foarte vastă și aduc în discuție aspecte ce țin de însemnătatea dreptei credințe pentru viața Bisericii și a credincioșilor, propunând numeroase metode misionar-pastorale de apărare și mărturisire a acesteia în contextul actual.
Lucrarea de față cuprinde 19 studii și este însoțită de „Cuvântul înainte”, semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Prof. univ. dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în care precizează importanța temei alese atât pentru viața Bisericii, cât și pentru viața credincioșilor, ținând cont de contextul actual. Încă din primele rânduri ale Cuvântului Înainte, Înaltpreasfinția Sa prezintă importanța dreptei credințe în viața oamenilor, numind-o „caracteristica esențială a definirii identității noastre creștin-ortodoxe” (p. 9). Din acest punct de vedere, Înaltpreasfinția Sa este de părere că „prin credință intrăm în comuniune cu alți semeni și cu umanitatea întreagă… ne desfășurăm viața de zi cu zi și ne mișcăm spre lucrurile cu adevărat nepieritoare” (p. 9). Autorul ne oferă pe scurt o analiză comparată dintre mulțimea de credințe apărute de-a lungul timpului și credința creștină, subliniind importanța credinței creștine, singura credință „care va rămâne cât va fi lumea… permanent vie, actuală și mântuitoare” (p. 10) și „care se fundamentează pe revelația lui Dumnezeu” (p. 10). Făcând referire la societatea actuală, IPS Dr. Irineu Ion Popa ne îndeamnă la o cercetare cât mai atentă a existenței noastre, pentru a analiza dacă prin fapte și cuvinte suntem întru credință.
Primul dintre aceste studii, „Necesitatea lecturii biblice și patristice pentru mărturisirea dreptei credințe” (pp. 14-28), semnat de PS Conf. univ. dr. Nicodim Nicolăescu, Episcopul Severinului și Strehaiei, face referire la importanța lecturii cărților sfinte, pentru atingerea scopului principal al fiecărui creștin, mântuirea sufletului. Cele trei subcapitole ale studiului oferă o abordare originală: 1. Cititul cărților sfinte în mănăstiri; 2. Învățătura Sfinților Părinți despre importanța cititului cărților sfinte; 3. Importanța cititului în scrierile Sf. Ioan Gură de Aur. Astfel, PS Conf. univ. dr. Nicodim Nicolăescu prezintă, mai întâi, faptul că încă de la începutul monahismului exista rânduiala lecturii din cărțile sfinte pentru folosul duhovnicesc al monahilor. Pentru a-și susține punctul de vedere, autorul oferă câteva mărturii: mărturia Sf. Atanasie cel Mare despre Sf. Antonie cel Mare, care lua aminte la cele citite din Sfânta Scriptură și încerca să le pună în practică. Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur sunt alți doi Sfinți Părinți exemplificați în acest subcapitol, care prin scrierile lor au lăsat ca mărturie faptul că lecturarea cărților sfinte este de folos duhovnicesc atât monahilor, cât și credincioșilor. Făcând referire la Sf. Ioan Casian, autorul subliniază faptul că nu este de ajuns doar cititul cărților sfinte pentru ca omul să ajungă la desăvârșire, fără a fi urmat de o punere în practică a celor citite. Spre finalul studiului, autorul abordează această temă și din perspectiva Sf. Ioan Gură de Aur care, în scrierile sale, îi îndeamnă pe oameni atât la citirea Sfintei Scripturi, cât și la cugetarea cuvintelor citite pentru a înțelege adevărata învățătură. În încheiere, evidențiază faptul că preotul este cel mai îndatorat să citească lecturile sfinte pentru a-și îndeplini misiunea învățătorească față de oameni. Studiul de față se bazează pe o analiză a scrierilor Sfinților Părinți, în urma căreia se precizează necesitatea citirii cărților sfinte, dar și împroprierea celor citite în vederea creșterii duhovnicești a fiecărui credincios.
Scopul celui de-al doilea studiu, intitulat „Apărarea dreptei credințe prin păstrarea patrimoniului spiritual-cultural” (pp. 29-43) al PS Conf. univ. dr. Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului este acela de a identifica modalitățile prin care cultivarea patrimoniului cultural ajută la păstrarea și afirmarea dreptei credințe. Structurat în șase părți, studiul debutează cu o viziune de ansamblu asupra înțelesului simbolic al Bisericii, preluând câteva idei fundamentale ale Sfinților Părinți. În paginile următoare, PS Conf. univ. dr. Emilian Crișanul prezintă pe scurt simbolistica artei bisericești (arhitectura bisericească, pictura bisericească și obiectelor de cult), evidențiind „scopul educativ, didactic și catehetic, adică de instruire a credincioșilor în adevărurile de credință” (p. 31). Toate acestea transpun într-o formă specifică învățăturile de credință, istoria vieții creștine și conținutul Sfintei Scripturi. Concluzia (p. 43) acestui studiu reactualizează ideile principale, subliniind faptul că, prin cult, pictură bisericească și arhitectură bisericească se realizează legătura profundă între „Trupul mistic al lui Hristos și fiecare credincios sau între teologie și viața cotidiană a comunităților” (p. 43).
La rândul său, Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, în studiul „Canonul de rugăciune al Sfintei Împărtășiri: aspecte ascetico-mistice” (pp. 44-61) ne prezintă o analiză amănunțită a elementelor ascetico-mistice cuprinse în canonul de rugăciune al Sfintei Împărtășanii. „Introducerea” (p. 44) ne oferă o prezentare succintă a practicii credinței ortodoxe cu privire la primirea Sfintei Euharistii, precizând totodată scopul principal al studiului „o analiză a întregii realității ascetico-mistice în care Canonul de rugăciune al Dumnezeieștii Euharistii plasează pe cel care se împărtășește” (p. 44). Partea întâi, „Transpunerea în starea de penitență – condiție esențială a pregătirii pentru primirea Sfintei Euharistii” (pp. 45-53), oferă o serie de lămuriri importante cu privire la rolul rugăciunilor rostite înainte de primirea Sfintei Euharistii. În urma unei analize amănunțite, Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan este de părere că rugăciunile dinaintea împărtășirii au rolul „de a facilita o pregătire cât mai aleasă pentru întâlnirea cu Hristos” (p. 60), de a-l plasa pe credincios în aceea starea de cercetare interioară, de continuă zbatere, de analizare a eului lăuntric. În partea a doua, „Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos sau aspectele mistice ale Dumnezeieștii Euharistii” (pp. 53-58), tratează despre aspectele mistice ale Sfintei Euharistii. În acest sens, autorul subliniază atât efectele sfințitoare care se produc în ființa celui care se împărtășește, cât și urmările duhovnicești, așa cum reies din rugăciunea întâi a Sf. Vasile cel Mare. Partea a treia, „Ajutorul și mijlocirea sfinților și a Maicii Domnului în vederea învrednicirii primirii Sfintelor Taine” (pp. 58-59), evidențiază rolul de mijlocitoare al Maicii Domnului în vederea participării la Taina Sfintei Euharistii. „Concluziile” (pp. 60-61) retrasează principalele idei scoase în evidență de-a lungul studiului, accentuând faptul că întregul Canon de rugăciune al Sfintei Împărtășanii are rolul de a conștientiza întreaga ființă a celui care se împărtășește în vederea menținerii unei comuniuni permanente cu Hristos.
Cel de-al patrulea studiu cuprins în acest volum, „Urmarea exemplului de viață și slujire al Sfinților Părinți și lectura operelor lor – metode permanent valabile și utile pentru creștini, în apărarea și propovăduirea dreptei credințe ortodoxe” (pp. 62-82), scris de Pr. Conf. univ. dr. Constantin Băjău, își propune să prezinte metodele pastoral-misionare actuale, așa cum reies din studiul vieții și scrierilor Sfinților Părinți. În prima parte a studiului face referire la Pildele din Sfânta Scriptură și la trăirea exemplului drepților Vechiului Testament (Avraam, Noe sau Iov), la modul de viețuire a Sf. Ioan Botezătorul și la felul cum au trăit Sfinții Apostoli (pp. 64-65). Printre metodele pastoral-misionare de apărare a credinței întâlnite în acest studiu, amintim: cunoașterea vieții sfinților; rememorarea vieții Sfinților Părinți, modelul lor de trăire; grija față de nevoile semenilor – o formă practică a învățăturii Sfintei Scripturi; propriul exemplu poate fi considerat și el un mijloc de pastorație, mai ales în cazul preotului și lectura scrierilor Sfinților Părinți (pp. 66-74). În rândul metodelor de apărare și propovăduire dreptei credințe ortodoxe, un loc special îl ocupă citirea Sfintei Scripturi, însă autorul face precizarea că înțelegerea ei se face prin tâlcuirea de către Biserică (p. 75). Elaborat într-o formă bine documentată, studiul pune în discuție diverse metode misionar-pastorale, care pot fi urmate și în societatea actuală.
Pr. Conf. univ. dr. Marin Cojoc, în studiul „Discernământul istoric și duhovnicesc și combaterea sectelor” (pp. 84-94), abordează virtutea discernământului, atât din perspectiva Sfinților Părinți, cât și din perspectiva Părinților contemporani. În prima parte a studiului ne este prezentat sensul sintagmei „discernământ sacru” (p. 85), așa cum apare în scrierile Sfinților Părinți. Prin dovezile patristice folosite, autorul concluzionează că discernământul sau dreapta socoteală este „cununa tuturor virtuților” (p. 86), ducând în cele din urmă la nepătimire. În ultima parte a studiului, Pr. Conf. univ. dr. Marin Cojoc ne aduce în atenție faptul că discernământul și străvederea sunt harisme dobândite în urma curățirii de patimi (p. 91). În încheierea studiului, ne este prezentată legătura dintre discernământ și sănătatea noastră duhovnicească.
Un alt studiu bine documentat al acestui volum este cel al Pr. Conf. univ. dr. Adrian Ivan, „Principii de comunicare și comuniune în predica și pastorația preotului” (pp. 95-116). Încă din primele pagini, autorul ne precizează obiectul principal al acestei analize, identificarea unor principii sau norme fundamentale în slujirea predicațională a preotului și în pastorația lui, desprinse din activitatea Mântuitorului Hristos și din învățătura Sfinților Părinți (p. 99). Fidelitatea față de învățătura Bisericii, cunoașterea genurilor propovăduirii și respectarea particularităților auditorului sunt doar câteva dintre principiile importante de care preotul ar trebui să țină seama în activitatea sa catehetică și predicațională. Într-o societate în care întâlnim o diversitate culturală, religioasă, etnică și națională, preotul este dator să folosească mijloacele de comunicare cele mai potrivite pentru a vesti învățătura creștină și pentru a-i ajuta pe semeni. În încheiere, autorul precizează faptul că întreaga activitate pastorală a preotului este nedespărțită de Sfânta Liturghie, „în care Cuvântul lui Dumnezeu împărtășit euharistic Se dăruiește pe Sine prin cuvintele predicii, prin înțelesuri duhovnicești, celor care Îi urmează Lui”(p. 116).
Un studiu, care face referire la contextul actual al societății, este cel al Părintelui Conf. univ. dr. Adrian Boldișor, „Biserica Ortodoxă și problemele interreligioase actuale” (pp. 117-132) și care abordează contribuția Bisericii Ortodoxe în cadrul discuțiilor interreligioase, făcând trimitere la o serie de teme referitoare la raportul dintre Evanghelie și cultură, dintre religie, etnicitate și naționalism, la respectarea drepturilor omului sau problema migrației. Studiul de față abordează într-un stil destul de riguros câteva dintre provocările și încercările pe care le întâlnesc creștinii în „lumea globalizată contemporană” (p. 132), caracterizată printr-un cadru multicultural, oferind ca exemplu experiența Bisericii Ortodoxe din diaspora și felul în care ea abordează dialogul interreligios.
Pr. Conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir, în studiul său „Rolul și importanța Sfintei Liturghii privind propovăduirea, apărarea și trăirea dreptei credințe” (pp. 133-153), își propune să evidențieze faptul că pe lângă scopul principal al Sfintei Liturghii, împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, mai pot fi enumerate câteva elemente esențiale: propovăduirea dreptei credințe – prin rugăciuni, prin lecturile biblice, prin răspunsurile date de către credincioși, prin rostirea Crezului și prin predica rostită de preot; mărturisirea dreptei credințe prin rostirea Crezului și manifestarea ei dincolo de Biserică prin fapte de solidaritate socială.
La rândul său, Pr. Conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, în studiul cu titlul: „De adaequatione ecclesiae missionis. Sf. Taină a Spovedaniei și dimensiunea pastoral-misionară a teologiei morale” (pp. 154-166), prezintă, mai întâi, „Misiunea Bisericii în societatea contemporană” (pp. 154-161), făcând referire la fenomenologia inadecvării, care are în domeniul teologiei un specific aparte, și propunând câteva soluții pentru tipurile de inadecvări prezentate. Cu privire la acest subiect, autorul concluzionează faptul că „inadecvarea este mult mai amplă: ea are de a face cu faptul de a nu gândi și articula viața și misiunea Bisericii, în același timp, genuin și integral” (p. 161). În cea de-a doua parte, intitulată, „Sf. Taină a Spovedaniei și dimensiunea moral-teologică a misiunii Bisericii”, abordează o serie de aspecte morale, teologice și liturgice legate de practica Tainei Sfintei Spovedanii, subliniind dimensiunea pastoral-misionară a ei. Aflându-se dincolo de inadecvările prezentate în prima parte, Sfânta Taină a Spovedaniei reprezintă „tema centrală a problematizării moral-teologice în viața concretă a Bisericii” (p. 166).
Studiul Părintelui Conf. univ. dr. Sergiu-Grigore Popescu, cu titlul „Preoții din prima jumătate a secolului al XX-lea, modele de slujire și apărare a dreptei credințe” (pp. 167-182), semnalează cititorilor faptul că preoții din Oltenia au sprijinit activitățile sociale în prima jumătate a secolului XX, organizând un adevărat apostolat social și punând bazele unei importante societăți preoțești, „Renașterea”, cu o activitate socială, culturală și filantropică. Prezentul studiu este în esență o „istorie” a implicării preoțimii în activitățile sociale, culturale și filantropice din perioada menționată, urmărind evidențierea rolului preotului care „a rămas cel dintâi stâlp al comunității, un model de slujire, de trăire și de simțire ortodoxă și românească” (p. 182).
Studiul, cu titlul „Metodologie specifică de aflare și exprimare a cuvântului bisericesc” (pp. 183-193), scris de Arhid. Conf. univ. dr. Ionel Ungureanu, analizează sensurile cuvântului teologic, deslușind metodele prin care acesta poate fi exprimat. Subliniind ca trăsătură esențială a cuvântului apostolic, patristic și bisericesc „experierea anterioară exprimării, scrierii” (pp. 185-193), identifică o metodologie specifică, care să se raporteze la cuvântul bisericesc, propunând în primul rând: urmarea viețuirii Părinților, apoi dorința de apropierea de Realitățile despre care se vorbește și evitarea folosirii mecanice a unor termeni. Concluzia acestui studiu este că relația dintre cuvinte și realitățile desemnate prin cuvinte nu trebuie să rămână doar într-un plan exterior, ci este necesar să treacă înspre „raportarea ființială personală” (p. 193).
Următorul capitol, „Credința după cărțile profetice din perspectivă pastoral misionară” (pp. 194-211), aparține Pr. Lect. univ. dr. Ion Reșceanu și își propune să evidențieze sensurile credinței așa cum sunt prezentate în cărțile profetice. Realizând o analiză terminologică riguroasă, autorul prezintă succint termenii din limba ebraică prin care este exprimată credința. Având ca punct de plecare legătura dintre credință și chemarea profetică, Pr. Lect. univ. dr. Ion Reșceanu prezintă rezumativ sensurile credinței, așa cum apar în scrierile profetice. Autorul insistă asupra faptului că prin cărțile lor, profeții ne îndeamnă la trăirea credinței „ca pe o realitate vie, personală, în care Dumnezeu este prezent și lucrător”(p. 210).
Scopul următorului studiu, „Cântarea ecfonetică sau tehnica recitativului liturgic în trecut și astăzi” (pp. 212-225), al Pr. Lect. univ. dr. Adrian Cristian Mazilița este acela de a prezenta evoluția istorică a recitativului liturgic și de a înțelege rolul lui în sfintele slujbe. Așa cum reiese din prezentul studiu, recitativul liturgic are ca scop punerea în valoare a textului liturgic, iar „angajarea, cu toată ființa, în slujire prin trăirea textului liturgic” (p. 225) reprezintă un lucru esențial.
Pr. Lect. univ. dr. Ion Sorin Bora, în capitolul „În ce măsură ipocrizia fariseilor poate afecta creștinii? O privire specială asupra mărturiilor oferite de Sfântul Matei” (pp. 226-245), analizează câteva evenimente descrise în Evanghelia după Matei, arătând faptul că imaginea fariseilor era asociată cu ipocrizia și în ce măsură influențează aceasta viața creștinilor. Concluzia acestui studiu este că ipocrizia reprezintă un real pericol pentru toți oamenii, indiferent dacă au auzit de Dumnezeu sau nu au auzit. Autorul precizează că împotriva ipocriziei omul trebuie să dea dovadă de pocăință sinceră și de imitarea lui Hristos.
În studiul „Lucrarea harului dumnezeiesc în sfintele moaște. Evaluare apologetică și existențială” (pp. 246-262) Pr. Lect. univ. dr. Ioniță Apostolache pune în discuție aspecte legate de lucrarea harului dumnezeiesc în sfintele moaște. Pentru început, autorul prezintă temeiurile biblice și patristice pentru cinstirea sfintelor moaște și arată că, atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile Sfinților Părinți, se acorda o cinstire deosebită acestor sfinte odoare, precizând totodată și cum trebuie împlinită ea. Cu toate acestea, cinstirea sfintelor moaște are și o dimensiune practică, dar și anumite elemente caracteristice, numite de către autor „realități practice, certitudini sau evidențe ale lucrării harului” (p. 257). În încheierea studiului său, prezintă importanța cinstirii sfintelor moaște de către creștini, subliniind faptul că ele împlinesc cea mai mare dorință a omului: „desăvârșita unire cu Mântuitorul Hristos în perspectiva veșniciei” (p. 262).
Un studiu care cuprinde recomandări adresate atât preoților, cât și cântăreților este cel al Dl. Lect. univ. dr. Cristian Emanuel Cercel, intitulat „Recomandări adresate preoților, cântăreților și paraclisierilor în vederea unei bune slujiri liturgice” (pp. 263-270). În prezentul articol sunt abordate o serie de aspecte prin care se evidențiază faptul că alături de preot, atât cântărețul, cât și paraclisierul sunt considerați ca oameni ai bisericii și pot fi văzuți ca modele care îi influențează pe ceilalți prin comportamentul și atitudinea lor.
Capitolul intitulat, „Parohia și viețuirea în comunitate potrivit Tainei Sfântului Botez” (pp. 271-284), scris de către Diac. Asist. univ. dr. Lucian Zenoviu Bot, debutează cu o scurtă analiză a contextului actual pastoral și are ca punct de plecare întrebarea „Ce implică pentru fiecare credincios viețuirea în parohie?” (p. 272). În opinia autorului, răspunsul la această întrebare pornește de la două coordonate importante pentru viețuirea parohială: îmbisericirea, căreia îi este atribuită o dimensiune pedagogică și înfăptuirea prin intermediul căreia omul este așezat în „condiția ontologică a Bisericii” (p. 277). Spre finalul studiului sunt punctate câteva precizări practice care se desprind din vocația întreitei slujiri, evidențiind faptul că Taina Sfântului Botez îi oferă omului „coordonatele viețuirii creștine” (p. 284).
În studiul „Teologia biblică în actualitate: exegeza diacronică și exegeza sincronică a Sfintei Scripturi. O abordare ortodoxă”(pp. 285-302), Dl. Asist. univ. dr. Mihai Ciurea precizează importanța exegezei în cultul Bisericii noastre, subliniind condițiile esențiale ale unei exegeze autentice. Făcând referire la diversitatea metodelor exegetice utilizate în prezent de către alte medii religioase, analizează două mari direcții: exegeza diacronică și exegeza sincronică și receptarea lor în teologia ortodoxă, precizând faptul că deși se deosebesc prin direcțiile lor totuși ele conduc la rezultate oarecum complementare. Tot în acest studiu sunt exemplificate două modele corespunzătoare celor două metode exegetice: metoda istorico-critică și metoda criticii narative și modul cum sunt folosite în teologia ortodoxă. În partea finală, după o analiză riguroasă celor două metode, autorul conchidefaptul cădacă la început Biserica Ortodoxă s-a arătat oarecum reticentă la aceste două direcții, cu timpul a avut loc o schimbare a viziunii asupra exegezei diacronice și asupra celor două metode exegetice fără ca ele să contravină învățăturii ortodoxe.
Ultimul studiu prezentat în acest volum are următorul titlu „Sf. Constantin Brâncoveanu, promotor al cântării psaltice în limba română. Metodă și mijloc de pastorație” (pp. 303-327) și este scris de Dl. Asist. univ. dr. Victor Șapcă. În articolul de față sunt prezentate anumite considerații istorice pentru a evidenția românizarea cântărilor bisericești, un proces cultural care a început din secolul al XVIII-lea și se află în permanentă dezvoltare. După cum observăm, încă din titlul studiului, autorul dorește să prezinte importanța Sf. Constantin Brâncoveanu în promovarea întregii culturi românești. Cea mai mare parte a acestui studiu oferă o analiză cu privire la autorii care au îndeplinit un rol important în acțiunea de românizare a cântărilor bisericești. Prin toate cele prezentate, autorul vrea să precizeze faptul că de-a lungul timpul dorința de românire a cântărilor a fost susținută atât de Sf. Constantin Brâncoveanu, cât și de numeroși ierarhi.
Prin întregul său conținut, volumul oferă o abordare multidisciplinară a unei teme destul de importantă pentru contemporaneitate. Valoarea sa rezidă, pe de-o parte, în acuratețea științifică, iar, pe de altă parte, în diversitatea tematică a lucrărilor care îl alcătuiesc, trăsături ce îi conferă acestuia statutul de ghid valoros pentru credincioși și cler și de instrument de lucru util cercetătorilor din diverse domenii ale teologiei.
Drd. Mihaela Simona OUATU,
Școala Doctorală de Teologie Ortodoxă „Sfântul Nicodim”,
Universitatea din Craiova