Editura Mitropolia Olteniei, Craiova 2021
Filosofia reprezintă cunoașterea umană, ca perpetuă căutare a înțelepciunii, care devine după întruparea Logosului dumnezeiesc, înțelepciune dumnezeiască și omenească.
Filosofia antică trebuia să răspundă la întrebarea cea mai înaltă a minții omenești: cum gândim în identitate și deosebit totodată Unul și Multiplu, Ființa și existența .Aceasta făcea o distincție clară între materie (lume, creație) și realitatea ontologică (Ființa).
Încă de la început, din perioada pre-socratică, filosofia antică s-a ocupat de relația dintre ființare și devenire, Parmenide acordând prioritate ființării, în timp ce Heraclit acorda prioritate devenirii. Chiar dacă avea evidente expresii panteiste, ca rezultat firesc al esenței Unului,- vorbind fie de panteism ontologic, fie de panteism genetic, filosofia antică rămâne o propedeutică sau o anunțare a modului de viață creștin și o preparatio evangelica autentică . Ea cunoaște prin întrezăririle pre-socratice și mai ales socratice (gândirea filosofică fondatoare- Socrate, Platon, Aristotel) o culme a gândirii și speculației, apoi se observă o decădere spre scepticism și nihilism, odată cu filosofia elenistică, pentru ca să revină la o înălțime
Așa se explică de ce Sfinții Părinți ai Bisericii au numit pe drept cuvânt teologia creștină, ca filosofia noastră sau adevărata filosofie și au asimilat intuițiile fragmentare fundamentale ale filosofiei antice, transfigurând totodată conținutul filosofic păgân pre-creștin.