Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2023
Studierea relațiilor Bisericii cu Statul presupune înțelegerea modului în care funcționează Biserica, principiile raportării sale la autoritățile politice, ținând cont de scopul pe care aceasta îl urmărește, care nu este unul material și vremelnic, ci mântuirea tuturor credincioșilor, indiferent de aspecte considerate trecătoare, precum succesiunea diverselor regimuri politice. Din acest unghi de vedere, putem afirma că o bună parte dintre studiile realizate în România pe această temă până la momentul de față surprind destul de puțin felul în care Biserica poate acționa într-o anumită situație, în concordanță cu principiile sale dogmatice și canonice. Prin urmare, se poate afirma că se simte nevoia realizării unor lucrări care să abordeze chestiunea relațiilor dintre Biserică și Stat dintr-o nouă perspectivă, care să combine în mod cât mai obiectiv diversele abordări folosite până acum (istorice, teologice, de științe politice), pentru a surprinde complexitatea acestui subiect.
Această teză de doctorat este dedicată evoluției relațiilor dintre autoritățile politice și Biserică în Mitropolia Olteniei, în perioada 1939-1964. Autoarea și-a propus să verifice ipoteza generală conform căreia activitatea factorilor locali de putere este deosebit de importantă pentru înțelegerea relațiilor dintre reprezentanții Bisericii și ai Statului în perioada de timp studiată. Astfel, concentrarea doar asupra analizei de discurs a reprezentanților Bisericii și asupra legislației și măsurilor oficiale adoptate de către reprezentanții Statului, ignorând relațiile și jocurile de putere de la nivel local, mult mai greu de surprins, precum și dublul limbaj adoptat de unii reprezentanți ai Bisericii, constrânși de context, nu poate conduce decât la o analiză destul de îndepărtată de realitatea de la „firul ierbii” a relațiilor Bisericii cu Statul.
Relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Statul în perioada 1939-1944, așa cum s-au reflectat ele pe teritoriul Mitropoliei Olteniei, marcate de intervențiile abuzive ale autorităților politice în organizarea și funcționarea eparhiei, au prefigurat și au făcut, dintr-un anumit punct de vedere, posibile evoluțiile ulterioare, de până în 1964. Numirea ierarhilor de către factorii politici, cu alegerea lor formală de către Sf. Sinod, utilizarea preoților ca funcționari ai Statului, înlăturarea fără respectarea legislației bisericești a ierarhilor incomozi, înființarea și desființarea necanonică de eparhii, au fost abuzuri care au știrbit autonomia Bisericii în această perioadă, diminuând reziliența ierarhiei, clericilor și credincioșilor în fața intervenției politicului în sfera religioasă.
După 1944, și în special după 1948, abuzurile au căpătat, însă, o cu totul altă amploare și intensitate, autoritățile politice recurgând la măsuri de represiune și control al Bisericii nemaiîntâlnite până la acel moment, precum arestările în masă de clerici, dislocările de preoți din parohiile aflate la granița cu Iugoslavia și desființarea mânăstirilor. În spatele măsurilor brutale din perioada 1944-1964, ca și a legislației comuniste cu privire la culte, s-a desfășurat o luptă de uzură, mai puțin vizibilă, dusă la nivel central și local între, pe de o parte, ierarhia Bisericii și, pe de altă parte, reprezentanții în teritoriu ai Partidului și ai Statului, împuterniciții regionali ai Departamentului Cultelor și ofițerii Securității cu atribuții în supravegherea cultelor religioase. Aplecarea asupra unui studiu de caz, precum cel al Mitropoliei Olteniei, ne permite să tragem concluzii cu privire la acest aspect prea puțin studiat, al implementării politicii religioase la nivel local și la importanța inițiativelor autorităților locale în modelarea și aplicarea acestei politici.