Revista „Mitropolia Olteniei” este buletinul oficial al Arhiepiscopiei Craiovei, Arhiepiscopiei Ramnicului, Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi al Facultăţii de Teologie din Craiova. A fost fondată in anul 1950, odată cu reactivarea Mitropoliei Olteniei, apărand fără intrerupere pană astăzi.
In primul număr din anul inaugural, redacţia prezenta imprejurările care au dus la publicarea acestei reviste: „Incepand cu numărul de faţă, cele două eparhii oltene, Arhiepiscopia Craiovei şi Episcopia Ramnicului şi Argeşului, vor avea acelaşi Buletin oficial prin contopirea „Buletinului Mitropoliei Olteniei” şi „Indrumătorul Eparhial” al Episcopiei Ramnicului şi Argeşului. Faptul in sine se datorează unor raţiuni de ordin economic. Dar, imprejurarea aceasta deschide şi posibilitatea unei interesante intalniri pe campul duhovnicesc. Chiar de la prima intalnire cerută de tipărirea noii publicaţii, s-a văzut folosul acestor consfătuiri. „Mitropolia Olteniei”, va aduna in cuprinsul său, in prima parte, lucrări ale tuturor preoţilor care iubesc slova scrisă. Din foile deschise ale aceleiaşi cărţi se va revărsa prisosul de simţire duhovnicească al cugetului oltenesc grupat langă cele două scaune vlădiceşti. In partea a doua, Buletinul va indruma şi va reflecta viaţa noastră bisericească administrativă. Nu poate rămane nemărturisită dar bucuria de a nădăjdui să se culeagă, din imprejurarea care ne adună la acelaşi izvor scris, folosul dorit şi de unii şi de alţii”.
Prin studiile şi articolele promovate, revista a contribuit activ la intensificarea şi creşterea valorică a activităţii teologico-academice de pe cuprinsul Mitropoliei Olteniei. Astfel, de-a lungul timpului, nume importante ale teologiei şi culturii romaneşti au publicat in paginile revistei: Mitropolitul Nestor Vornicescu, Mitropolitul Tit Simedrea, Mitropolitul Irineu Popa, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Nicolae Steinhardt, Prof. Nicolae Chiţescu, Diac. Prof. Nicolae Nicolaescu, Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Dumitru Călugăr, Pr. Prof. Ioan Gh. Savin, Pr. Prof. Ioan G. Coman, Pr. Prof. Emilian Vasilescu, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Pr. Prof. Liviu Stan, Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Dr. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Diac. Dr. Petru David, Pr. Dumitru Bălaşa, Prof. Dr. Nicolae Stoicescu, Pr. Prof. Th. M. Popescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Prof. Radu Creţeanu, Prof. Nicolae Bănescu, Pr. Marin Branişte, Prof. Ioan Ionescu, Arhim. Veniamin Micle, Prof. Alexandru Zub etc.
După infiinţarea Facultăţii de Teologie din Craiova, in anul 1992, revista „Mitropolia Olteniei” a cunoscut o puternică dezvoltare, crescand numărul articolelor ştiinţifice, prin contribuţia adusă de cadrele didactice universitare craiovene. Au inceput să apară şi numeroase publicaţii in limbi străine, precum şi articole ale unor profesori de prestigiu de peste hotare. De asemenea, toate studiile sunt insoţite de cate un rezumat intr-o limbă de circulaţie internaţională.
Odată cu instalarea in scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Inalt Preasfinţitului Acad. Dr. Irineu, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a imprimat un plus de calitate prestigioasei publicaţii. Tipărită in condiţii grafice de excepţie, număr de număr revista „Mitropolia Olteniei” aduce in actualitate studii, articole, predici, traduceri şi recenzii valoroase care fac cinste Bisericii din Oltenia şi nu numai.
Actualmente, revista „Mitropolia Olteniei” se inscrie in randul celor mai importante publicaţii ştiinţifice recunoscute CNCSIS din Romania.