09.04.2014 – „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“

Sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a găzduit deschiderea expoziţiei „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“, prilej cu care s-a lansat şi un album de documente istorice purtând acelaşi titlu. Expoziţia a fost vernisată în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, şi a membrilor Academiei Române, informează ziarullumina.ro.

Albumul „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“ este rodul unei colaborări între Biblioteca Academiei Române şi Mitropolia Olteniei. Cuvântul-înainte al volumului este semnat de acad. Ionel Haiduc, preşedinte al Academiei Române, prefaţa a fost alcătuită de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, iar introducerea poartă semnătura acad. Răzvan Theodorescu. Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscrise – Carte rară în cadrul Bibliotecii Academiei Române, prezintă documentele expuse publicului şi facsimilate în acest album: acte de cancelarie, scrisori domneşti, dar şi diplome ce dovedesc prestigiul european de care se bucura domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Cu prilejul lansării albumului, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi membru de onoare al Academiei Române, şi-a exprimat bucuria că „acest mare voievod şi sfânt al nostru, persoană de aleasă cultură şi evlavie creştină, care şi-a dat viaţa pentru credinţa noastră ortodoxă şi pentru poporul român, este astfel cinstit în Biserică şi în Academia Română“.